Ţigări ascunse în podeaua unui microbuz, descoperite în PTF Siret

Polițiștii de frontieră din Punctului de Trecere a Frontierei Siret au întocmit dosar penal pentru contrabandă unui cetățean român care a ascuns în podeaua microbuzului 1.620 de pachete cu țigări, în valoare de 2.430 lei.

Ieri, 22 noiembrie a.c., în jurul orei 20.30, în P.T.F. Siret, județul Suceava, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în România, un cetățean român, domiciliat pe raza județului Botoșani. Bărbatul. în vârstă de 36 de ani, conducea un microbuz, marca Volkswagen Transporter, înmatriculat în România.

În baza analizei de risc, echipa comună formată din polițiștii de frontieră și lucrători vamali a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care, s-au descoperit ascunse într-un locaș special amenajat, în podeaua microbuzului cantitatea de 1.620 pachete de țigări, în valoare de 2.430 lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost confiscată, iar microbuzul în valoare de 6.000 lei a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, polițiștii de frontieră suceveni au întocmit persoanei în cauză dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, conform modificărilor aduse de OUG 85/2022 Legii 86 din 2006 privind Codul Vamal al României.