Toate detaliile despre accidentul de la Bistrița în care trei suceveni și-au pierdut viața

Un autoturism înmatriculat în județul Suceavași un autocar au fost implicate. Cum în cel din urmă se aflau 37 de pasageri, a fost activat Planul Roșu de intervenție.
Sucevenii care și-au pierdut viața sunt din comuna Pojorâta.

Cele trei victime care nu au supraviețuit se aflau în mașina care a ajuns în albia râului. Persoanele care erau în autocar au scăpat tefere.

Două echipaje de descarcerare, trei ambulanțe SMURD și două echipe de la Serviciul de Ambulanță Județean au intervenit la fața locului.

Deocamdată nu sunt date despre felul în care s-a produs accidentul, polițiștii fac măsurători, ridică probe și discută cu cei implicați ca să lămurească ce s-a întâmplat.

Reprezentanţii ISU Bistriţa-Năsăud au precizat că echipajele de intervenţie au găsit la locul solicitării patru victime încarcerate, dintre care trei erau de cod negru, având leziuni incompatibile cu viaţa (femeie 20 de ani, bărbat 21 de ani, bărbat 40 de ani).

„Echipajele de descarcerare au procedat, în prima faza, la extragerea pasagerului care se afla pe locul din dreapta spate, conştient şi cooperant, cu multiple leziuni rezultate în urma impactului. Victima – un bărbat, în vârstă de aproximativ 20 de ani – a fost preluată de echipajul de terapie intensiva mobilă SMURD, stabilizată şi evacuată la UPU SMURD Bistriţa pentru îngrijiri medicale”, a arătat ISU Bistrița-Năsăud.

Cele 37 de persoane din autocar au fost evaluate din punct de vedere medical. O persoană avea o plagă superficială, a primit asistenţă medicală la locul accidentului şi a refuzat transportul la spital. Toţi pasagerii autocarului şi-au continuat deplasarea spre localitatea Sighetu Marmaţiei cu un alt autocar pus la dispoziţie compania de transport.

Planul Roşu a fost dezactivat la ora 18.33, imediat după recunoaşterea făcută de primele echipaje sosite la locul accidentului, care au putut gestiona situaţia fără resurse suplimentare.

„Concomitent cu activarea Planului Roşu a fost activat şi Planul Alb de Intervenţie, valabil pentru personalul medical din cadrul Spitalului de Urgenţă Bistriţa – UPU SMURD. (Aproximativ 30 de cadre medicale, medici si asistenti medicali au fost mobilizati de la domiciliu pentru sprijinirea resurselor alocate). Planul alb a fost dezactivat concomitent cu Planul Roşu, echipajele medicale de la faţa locului reuşind gestionarea situaţiei”, a menţionat ISU Bistriţa-Năsăud.

 

Sursa foto Libertatea.ro.