Ucrainean cu atestat profesional fals, oprit de polițiștii de frontieră de la Vicovu de Sus

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vicovu de Sus cercetează un cetățean ucrainean care a prezentat la control un atestat de competenţă profesională, care s-a dovedit a fi fals.

Vineri, 27 octombrie a.c., în jurul orei 16.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Vicovu de Sus, județul Suceava, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de intrare în România, un cetăţean ucrainean. Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, conducea un ansamblu rutier format din cap tractor marca Renault și semiremorcă, ambele înmatriculate în Ucraina.

Odată cu pașaportul, cetățeanul în cauză a prezentat şi un atestat de competenţă profesională. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea atestatului, polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals.

În cauză, atestatul a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor, iar polițiștii de frontieră suceveni efectuează cercetări față de cetățeanul ucrainean sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi fals material în înscrisuri oficiale, conform Codului Penal, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale ce se impun.