Un bărbat din Frasin a murit după ce a căzut din cireș

Duminică, 9 iulie, la ora 23.23, lucrătorii Poliției orașului Frasin, au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat din orasul Frasin a decedat la UPU- Spitalul Județean Sf. Ioan cel Nou Suceava.    

La data de 09.07.2023, în jurul orei 17.00, bărbatul s-a urcat într-un cireș din curtea sa, pentru a culege cireșe. La un moment dat, soția sa a auzit un zgomot puternic și a ieșit din locuință pentru a vedea ce s-a întâmplat, moment în care l-a văzut pe soțul său în poziție decubit dorsal, iar lângă el era o creangă, care cel mai probabil s-a rupt din cauza greutății sale. Văzând că soțul său în vârstă de 56 ani este inconștient a apelat SNUAU 112 solicitând o ambulanță, iar cadrele medicale l-au preluat și transportat inițial la Spitalul Orașului Gura Humorului, ulterior fiind transportat la Spitalul Județean Sf. Ioan cel Nou Suceava, unde la ora 23:23 a decedat în secția UPU.

 Din relatările familiei acesta era singur în momentul în care a urcat în  cireș, nefiind suspiciuni cu privire la decesul acestuia.  Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Judetean „Sf Ioan cel Nou” Suceava și s-a  dispus  efectuarea necropsiei, cercetările fiind continuate de lucrătorii Poliției orașului Frasin.

Fotografia are caracter ilustrativ.