Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava este lider național în topul solicitanților de brevet european 

Potrivit Indicelui european de brevete 2023, publicat astăzi, 19 martie, de Oficiul European de Brevete (OEB), Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) conduce topul solicitanților din România, cu 6 cereri de brevet depuse pe parcursul anului 2023. Tot anul trecut, Oficiul European de Brevete a eliberat cercetătorilor suceveni 5 brevete de invenție, după cum urmează: Functional ice cream with low fat content and process for obtaining it, Equipment for flip turn learning in swimming lessons, Pumping system, Rotary device for oil extraction from oilseed și  Electrical network fault signalling device.  Dacă luăm în calcul și cele 17 cereri de brevete depuse la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), putem concluziona că anul 2023 a fost unul deosebit de productiv pentru cercetătorii din USV.

Cele mai active domenii în ceea ce privește cererile de brevete europene depuse de companiile românești au fost informatica, metodele IT pentru management, măsurarea (care include tehnologia senzorilor), biotehnologia, transportul (care include și vehiculele) și alte bunuri de consum. În total, aproape jumătate (43%) dintre toate cererile de brevete europene din România s-au încadrat în aceste domenii.  

Având în vedere politicile USV de sprijinire și promovare a femeilor cercetător, precum și preocuparea pentru problematica egalității de gen, interesantă și utilă este statistica OEB care precizează faptul că, în 2023, 52% dintre cererile de brevet depuse din partea României au menționat cel puțin o femeie ca inventator, depășind media de 27% din cele 39 de state membre ale OEB. Printre cele mai importante țări europene care au depus cereri de brevet (cu peste 2.000 de cereri pe an), Spania (46%), Franța (33%) și Belgia (32%) au avut cea mai mare pondere a cererilor de brevet care au menționat cel puțin o femeie ca inventator. În ceea ce privește sectoarele tehnologice, proporția a variat de la 14%, în medie, pentru cererile de brevete în domeniul ingineriei mecanice, la 50% în chimie. Aceste date pot ajuta la abordarea decalajelor care rămân de acoperit pentru a valorifica întregul potențial al femeilor inventatoare. La nivelul USV, din echipele de inventatori care au solicitat recunoașterea brevetelor au făcut parte și 6 femei, iar din cele care au primit brevete, au făcut parte 7 femei, cadre didactice și cercetătoare din cadrul USV. Totodată, din echipele care au depus cereri la OSIM pe parcursul anului trecut au făcut parte și 12 femei.

Cu 6.300 de angajați, Oficiul European de Brevete (OEB) este una dintre cele mai mari instituții de servicii publice din Europa. Având sediul central la München și birouri la Berlin, Bruxelles, Haga și Viena, OEB a fost înființat cu scopul de a consolida cooperarea în materie de brevete în Europa. Prin intermediul procedurii centralizate de acordare a brevetelor de la OEB, inventatorii pot obține o protecție prin brevet de înaltă calitate în până la 45 de țări, acoperind o piață de aproximativ 700 de milioane de persoane. OEB este, de asemenea, cea mai mare autoritate mondială în materie de informații legate de brevete (patent information) și de căutare a brevetelor (patent search).