Ce nu ai voie să faci în postul Adormirii Maicii Domnului

Începând de marți, 1 august, creștinii ortodocși vor intra în postul Sfintei Marii. Acesta are o durată de două săptămâni și se încheie pe data de 15 august. Ce nu ai voie să faci în postul Adormirii Maicii Domnului 2023? Află din rândurile de mai jos.

Postul Adormirii Maicii Domnului sau Postul Sfintei Marii, așa cum mai este cunoscut în popor, începe pentru toți creștinii ortodocși mâine, pe data de 1 august.

Acesta este deosebit de important și are rolul de a-i pregăti pe credincioși pentru cele două mari praznice din luna lui Gustar. Este vorba despre Schimbarea la Față și Adormirea Maicii Domnului.