Flutur: „Avem în derulare proiecte de 1,4 miliarde de euro. Investiții mari în județul Suceava”

 Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a prezentat, în plenul deliberativului județean, o sinteză a proiectelor derulate de instituția pe care o reprezintă. Totodată, el a mulțumit tuturor colegilor săi din CJ Suceava și din cadrul instituțiilor subordonate pentru implicare.

„Poate o să vă sperie ce vă spun acum: suma totală despre care vorbesc este de 1 miliard 400 de milioane de euro. Este vorba despre 75 de proiecte depuse, în evaluare sau implementare. 600 de milioane de euro este valoarea proiectelor mici și mijlocii. De asemenea, avem și o prealocare pe POR de 60 de milioane de euro, care este certă. Cu acești bani vom face podul de la Cornu Luncii – Mălini, construcție nouă, în amonte de podul actual. De asemenea, avem proiecte în parteneriat cu Compania Națională de Drumuri și Autostrăzi, atât centura Humorului, pentru care, în cel mult două săptămâni, intrăm în avizare pentru acordul de mediu. Același lucru se întâmplă și cu Autostrada 7 – Pașcani Suceava și cu Drumul Expres Suceava – Botoșani, proiecte care totalizează circa 750 de milioane de euro”, a spus Gheorghe FLutur.

Șeful administrației județene a ținut să sublinieze că, în ceea ce privește Planul Național de Redresare și Reziliență, nu există capitol la care CJ Suceava să nu aibă proiecte depuse. Mai mult decât atât, Flutur a afirmat că toate proiectele depuse până acum au fost aprobate la finanțare.

„Nu am avut eșecuri!”, a punctat Flutur.

Între exemplele menționate de președintele CJ Suceava se numără, proiectul de anvelopare a SJU Suceava, în valoare de 13 milioane de euro, proiectul privind pistele de biciclete, a cărui valoare este de 16 milioane de euro, precum și cel privind renovarea DGASPC Suceava. Lista proiectelor Consiliului Județean Suceava continuă cu cel privind microbuzele  școlare, în valoare de 6 milioane de euro, cu cel privind reducerea infecțiilor nosocomiale de la SJU, în valoare de 3 milioane de euro, dar și cu cel privind dotarea ATI-ului pentru nou născuți, în valoare de 2,5 milioane de euro.

„Mai avem dotarea unităților școlare, biblioteci, HUB-ul digital, dar și multe proiecte transfrontaliere. Avem proiecte la Aeroport, la Cetatea de Scaun a Sucevei, Campusul de la Bivolărie, Spitalul de Oncologie de la Suceava, pasajul subteran dintre cele două spitale și Palatul Administrativ. De asemenea, avem cele 18 proiecte pe drumuri județene, ca să ne înțelegem, care însumează 170 de kilometri și a căror valoare este de 110 milioane de euro. Investiții mari”, a adăugat Gheorghe Flutur.

El a subliniat că a făcut această trecere în revistă pentru a mulțumi echipei de proiecte de la Consiliul Județean Suceava și de la unitățile subordonate, dar și administratorului public al județului Suceava, Irina Vasilciuc, care coordonează aceste proiecte.