Gazprom a oprit temporar livrările în Europa. Franţa, cea mai afectată, în timp ce Ungaria a încheiat un nou acord

Compania rusă Gazprom a oprit temporar livrarea de gaze naturale către Europa prin conducta Nord Stream 1. În timp ce Franța este cea mai afectată țară de sistare, Ungaria a anunțat că va primi și mai mult gaz rusesc, începând de azi, după un nou acord încheiat cu Gazprom.

Închiderea pentru trei zile a conductei, la care se efectuează lucrări de mentenanță, fusese anunțată în prealabil. Livrările de gaze către Franța sunt oprite de Gazprom, începând de azi, și amplifică criza energetică din Europa.

Elisabeth Borne, premierul francez: Creșterea prețurilor la carburanți sau riscul real al unei penurii de gaz ne arată că apărarea valorilor noastre prin susținerea poporului ucrainean are un preț. A spune acest lucru înseamnă să nu ne jucăm cu temerile noastre, înseamnă să fim transparenți cu privire la ceea ce trebuie să înfruntăm împreună.

Dar nu toate țările din UE suferă din cauza întreruperii aprovizionării cu gaz. Ungaria primește de azi 5,8 milioane de metri cubi pe zi, după un nou acord pe care l-a încheiat cu gigantul rus Gazprom. Gazul va ajunge prin conducta TurkStream, care trece prin Turcia, Bulgaria și Serbia.

Peter Szijjarto, ministrul ungar de externe: Acest volum sporit de aprovizionare cu gaz va contribui, de asemenea, la securitatea energetică a Ungariei și va ajuta la evitarea introducerii de restricții din cauza penuriei de gaz, scrie euronews.ro.

Franța s-ar putea confrunta la iarnă cu întreruperi programate ale energiei electrice

Comisarul pentru energie al Uniunii Europene, Kardi Simson, a declarat că blocul celor 27 de națiuni și-a atins deja obiectivul de a umple depozitele de gaze la 80% din capacitate. Ținta este ca rezervele să ajungă la 90%, până la începutul iernii.

John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Națională de la Casa Albă: Cred că merită să revenim asupra faptului că președintele Putin, din nou, înarmează energia. Și, de aceea, președintele Biden a înființat în martie un grup operativ cu UE pentru a lucra la modalități de a crește sursele alternative de gaze naturale către Europa, inclusiv din Statele Unite, și pentru a ajuta la reducerea cererii de energie rusească din partea Europei, datorită creșterii eficienței și implementării energiei curate.

Criza gazului împinge Europa către unitate și energii alternative. Acordul încheiat marți de țările baltice prin care vor crește de șapte ori producția de energie eoliană offshore, până în 2030, este un bun exemplu în acest sens, scrie psnews.ro.