HERALDICA la CJ al PSD/PNL&USR sau de ce tace organele precum sus scrofa in zea mays…
(ca să nu zicem : „…ca porcu-n popușoi…”, coborând, astfel, nivelul discuției.)
Cine și-a făcut timp ca să se uite, la televizor, la ceremonialul oficial al înmormântării prințului consort al reginei Elisabeta a Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, nu se poate să nu fi fost impresionat de măreția gravă a protocolului, evident, de stat, de naturalețea dar și rigoarea cu care respectul unei națiuni este etalat în situații precum aceasta, fără nici o discordanță, fără excese, fără nici o intenție de epatare, generând emoție și compasiune, inclusiv la cei care nu au nici o legătură directă cu spațiul politic, cultural și social care l-a generat…
Este vorba și despre modele, de eludare intenționată a tentațiilor ciocoismului națiunilor zise „tinere”, în fapt, ieșite de sub diferite forme de colonialism după primul război mondial, dar și ale celor cu un sentiment acut al precarității statale, cele ieșite abia după 1990 de sub pulpana rusească sau de sub cea a unor abstracțiuni, nu mai puțin opresoare…
Să fie la ei, nu ne pierdem în digresiuni inutile, noi revenim la oile noastre, la zghieratul lor dar și la transformarea lor în fonturi de scris pe dealuri, la „..iia bărbătească bucovineană”, la știmele statuare din materiale recuperabile, la crucioaiele și cântările de mort la sărbătorile nației, la imnul nostru ca o litanie – scoală-te (deșteaptă-te…) Ioane, că ai de mers la lucru, școală, mă, numa’ ! Ca o manea despre frate, frățiorul meu…
La un protocol de stat care este sublim dar lipsește cu desăvârșire, fiecare face ce-l taie capul, interpretează, cum vrea, o partitură libertină, salută cum vrea, se îmbracă cum vrea, încrețește fruntea și dă mărunt din buze, comite crucioaie largi și quasismerite, până la punctul în care ridicolul se întâlnește cu prostia și, precum am spus, cu ciocoismul parveniților scăpați la butoane.
Numai așa, ca să vedeți, în interpretarea aceasta, iaca un caz – nu se poate să nu îl cunoașteți…
Pe 15 ianuarie se serbează, după cum știți, Ziua Culturii Naționale, deoarece coincide și cu data oficială a nașterii lui Mihai Eminescu.. La orice zi de naștere, s-ar presupune că este un prilej de sărbătoare, mai ales dacă este și Ziua Culturii Naționale, nu?
Ce face, însă, poporul „bucovinean”, dupe cum a zis, undeva, cândva, aranjorul de panglici de la coroana de mort lansată în spațiul public taman la sărbatoarea Poetului ca și la Ziua Culturii Naționale?
El scrie pe panglica coroanei, ezact ca la decesul soacrei matușii bunicului vitreg al nevestei celui care ierea, mă-nțelegi, ceva pe la sfatul popular, cuvinte simțite, la un preț bun, de la atelierul de coroane de mai sus de fosta baie publică, așa:
UN ULTIM OMAGIU POETULUI… (!!!)
Cine a scris, când s-au întâmplat acestea, la 1400? Deloc, a fost anul acesta, la 15 ianuarie, acolo unde prestează atât mari pădurari ai culturii bucovinene precum și cei veniți cu pluta din delta fluviului Bașeu și, precis, coroana a fost comisă de către Biblioteca Județeană, că nu mult și o să fie, pesemne, și ăia decorați cu „Bărbăție și credință”, cu spadă…
Poate nu credeți, iaca:
…cu alte panglici aranjate atent, vigilent, dar tot ca la mort, de către domnii consultanți artistici, meșteri la mâncat anumite subproduse ale mațului gros, cu/fără derogare, și cu autorizație de consumat frecții pe stomacul gol și de pupat în partea din spate a kurului politrucilor cu drept de semnatură pe statele de plată …
Însă iată, mai jos, pe fond, ce înseamnă la românii bucovineni protocolul de stat la Ziua națională a României – o adunare de încrețitori de frunte, de oameni ai muncii deghizați în știutori de carte cu funcții de răspundere, șefi, militari, organe de organe, o armată de popi precum naiul lui Gheorghe Zamfir, de la vrednicul părinte Mititelu care cântă mai bine decât Dolănescu la huiduma de popă (penultimul, în imagine…) apoi câțiva reprezentanți ai lui DO de jos, lipsesc din imagine popii Vârlan și Ciupu, însă ne liniștim, deoarece sunt bine reprezentați de alte persoane din cadrul general…
Ei par să fi câștigat concursul de cântări de mort sau, poate, au primit prin atribuire directă această sarcină de partid și de stat, spre cele necesare…
În spatele lor se află renumita știmă din fibră de sticlă, creația parlamentarului AUR, cuviciosul Mircea Dăneasa, cel care în pauzele sale de lucru seduce minore cu handicap, dupe cum zice târgul…
Ca să nu se iște confuzii grave, deoarece lumea nu prea știa din ce parte trebuia abordat „monumentul”, după un timp, pe partea frontală i s-a montat o placă care îi conferă un plus de identitate și orientează știma în spațiu, conform puncte cardinale…
Acestui idol totemic, făcut din materiale refolosibile, restaurat, la rigoare, cu șpaclul și cu bidineaua, în așteptarea viitoarelor statui și monumente de for public confecționate din alte materiale noi, din slănină afumată, din poliuretan expandat sau din rumeguș presat, i se prezintă onorul, închinăciunile, crucioaiele mari făcute de gauleiter Flutur, dar și cântările de mort ale naiului religios, într-un spațiu mai larg, anume care?
Într-un spațiu meschin, care nu poate fi denumit for public nici sub tortură, strâns între alte năzdrăvănii ieșite din mințile economicoase ale politrucilor de la toate partidele, de la arhitectura dă CUASC a sediului CAP din Moara la un ocol silvic făcut cu kliupa, în linii mari…
Colea, în spatele știmei, se află o cârciumă de trădător-informator care dă cu fața în strada Vasile Bumbac, atât de aproape de locația cu „statuia” încât, atunci când clienții interesați ai cârciumei trag apa la WC-ul situat, desigur, mai la dos, popii din grupul de cântăcioși îl percep, în funcție de înălțimea lor, ca pe un sunet de diapazon oficial…
Nu-i vorbă, că și consumatorii de la mesele locantei (propinației…) cu pricina, auzind cântarea de mort, exclamă: s-a mai dus unul, dumnezeu să-l ierte, mai adu un rând, băiete!
Însă întrebările dure abia se conturează:
Romania este, dacă ar fi să luăm în serios Constituția, stat laic!
În aceste condiții, la ziua oficială a statului, discriminarea pozitivă față de unul dintre cultele religioase, fie acela chiar BOR, cu un uriaș rol în istoria și cultura națională, nu este doar un privilegiu, este chiar o neghiobie….
Locul ierahilor bisericești, reprezentanți ai cultelor religioase legale, ar fi cam pe-acolo pe unde stau reprezentanții structurilor deconcentrate, ai ministerelor și instituțiilor de forță ale statului, fără a privilegia vreunul dintre aceste culte!
Altfel, se naște întrebarea, încă nepusă, dar care stă să cadă, ca un bici, asupra tembelismului de partid și de stat: unde sunt reprezentanții celorlalte culte, ei nu au cântări de mort, ei nu recunosc steagul nației, Constituția? Unde sunt reprezentanții cultului greco-catolic, dar ai celui catolic?
Domnul Balan, responsabil și cu acoperișul din cadrul cultului neoprotestant al penticostalilor, nu cere reprezentarea lor la ceremonie, adecă este sfios domnul Șerban Costache, sau nu vrea să fie zărit în kurul gol al sufletului său de lepră cazonă de către colegii săi de armă?
Imediat dupa simulacrul din decembrie 1989, nu era pârț lăsat de Dumnezeu fără un sobor de preoți… De la taierile de moț, la sfințire de lifturi, de cârciumi și sedii de partid, la bordelurile deghizate ale democrației de mucava și carton presat, BOR s-a lăsat atrasă în acest mizerabil joc cu dezastruoase pierderi de prestigiu pe termen lung, dovedind că nu a înțeles nimic din lecțiile trecutului…
În absența unei legi cuviincioase a protocolului de stat care să instituie reguli uniform valabile pentru tot spațiul statal reglementat de Constituția în vigoare, iaca, se petrec lucruri ca acestea, ca un fel de autodenunț al întâlnirii hoțului cu prostul.
Însă nu acesta este scopul discuției noastre …sunt probleme chiar mai grave decât cele de mai sus, care pot să pară doar un biet exercițiu de neghiobie, prin comparație cu cele de mai jos, situate în alt registru, pe care îl puteți aprecia singuri:
Stema județului Suceava, cea care a stat și stă în continuare deasupra capetelor prim-secretarilor CJ al PSD/PDL&USR, cu voia dvs., este aceasta:
…Iar sediul materiei, cadrul legal de reglementare, este reprezentat de acte normative ca acestea: H.G. nr. 25 din 16 ianuarie 2003, H.G. nr. 64 din 15.02.1993, apoi, la nivel local, http://www.armerii.ro/demnitate2/comisiasv.htm … în care vedem:
…peste care, se vede, tronează imperturbabil, implacabil, imperial, însuși domn profesor Iacobescu, în economia discuției, se va vedea, numele său are destulă importanță…
Iată și HG nr. 25/2003 Click AICI! în care se zice, cam din drâmbă, așa:
„În temeiul art. 107 din Constituţie, Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
Articolul 1
(1) Stemele judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor, denumite în continuare heraldica teritorială, simbolizeaza, într-o formă concentrata, tradiţiile istorice, precum şi realitatile economice şi social-culturale locale, specifice fiecărei unităţi administrativ-teritoriale.
(2) Elaborarea proiectului stemei se face cu respectarea strictă a normelor ştiinţei şi artei heraldice şi a tradițiilor româneşti în domeniu, pe baza metodologiei stabilite de Comisia Naţională de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române, denumită în continuare Comisia Naţională.
(3) Proiectul stemei poate fi realizat de autorităţile administraţiei publice locale prin mijloace proprii sau de către graficieni heraldisti abilitaţi de Comisia Naţională. Macheta originală se realizează manual, cu respectarea culorilor şi metalelor specifice heraldicii.
(4) Proiectul stemei se elaborează în cel mult trei variante, care se supun dezbaterii şi consultării locuitorilor, în vederea stabilirii celei mai reprezentative variante.
(5) Stabilirea variantei finale se face de către Consiliul Judeţean sau Consiliul Local, care va adopta în acest sens o hotărâre de însuşire.”
Dar iată și partea care privește județul Suceava din HG nr. 684/1998, care, în temeiul art. 10 alin. 2 din Legea 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului, stabilește la Anexa nr. 7 și Anexa nr. 7a
Una peste alta, aur-AUR, da’ toate la un loc au ieșit, până la urmă, ca în actuala stemă de mai sus, cu un galben-albastru lipsit de echivoc, dincolo de scăldușca textului moșit și scremut de legiuitor, înfășat de comisia locală a binomului Flutur-Popescu (…prea ocupați și preocupați cu ”olea europaea măciucas&dâmbus” de ”proconsuli” ukraineni), în frunte cu domnul Iacobescu, sub părinteasca îndrumare a domnilor de Iași, respectiv Ștefan Gorovei și Petronel Zahariuc, niște daci liberi, și ei, acolo…
Or acestea, galben-albastrul, sunt culorile drapelului național (dar mai degrabă naționalist…) al unui stat vecin, confecționat mai mult din bucăți, după cum ei înșiși spun, acuma că sunt la mila și la înghesuiala tatălui & mamei lor:
Cam așa, ca să nu avem discuții:
Iar, dacă aveți îndoieli cu privire la model și la practici, iată cum se prezintă situația cu marele oraș polonez Lwów, cum este stema orașului aflat acum sub, hm, protecție ukraineană:
L’VIV… …care este, de fapt, Lwów!
Să zicem aici, tragându-ne răsuflarea, ceva de etapă, din drâmba noastră, de ”pafletard”, cu tristețe, ca la cântările de mort, de Ziua Națională:
Pe-al nostru chip e scris uimire
Privind galben-albastrul ukrainean
Când tricolorul a ajuns, prin ciopârțire,
O cârpă bicoloră, steagul lui Iwan.
Însă ne revenim repede și mergem mai departe cu demonstrația, subliniind, apăsat, că întocmai ca în textul articolului din HG nr. 25/2003, de mai sus, credem și nu avem motive să ne îndoim că știința și arta heraldicii are regulile sale aproape imuabile, acestea sunt creația mai mult decât milenară a unei aristocrații a spiritului care nu funcționează după reguli vulgare, orice simbol, orice câmp, orice cromatică, se supun unor reguli în care improvizația decurgând din ideologii vetuste sau invazive este respinsă și exclusă pe vecie…
Nu este locul aici, are și cine și este de unde să ne și convingem, fără mari eforturi, că, exceptând paranteza comunistă care se încadrează în cele de mai sus referitoare la impostură, heraldica românească s-a integrat onorabil încă din secolul al XIX-lea în cea europeană, fiind definitiv acceptată ca protagonist odată cu instalarea pe tronul României a unei familii domnitoare europene, conectată strâns la heraldica generală a statelor europene civilizate.
În aceste condiții, cadrul legal și statutul heraldicii unităților administrativ teritoriale ale României de după Marea Unire de la 1918 a fost consacrat prin acte normative bazate pe aportul profund al specialiștilor în domeniu, incontestabile, bazate pe reguli, pe simboluri acceptate, pe tradiție istorică, pe bun simț istoric…
Cum a fost „Legea pentru fixarea stemei Regatului României, întregit cu țările surori unite”, publicată în Monitorul Oficial nr. 92, vineri 29 iulie, 1921.
Iată, deci cum arată stema firească a județului Suceava, cea stabilită prin Decret Regal și publicată în M. Oficial nr.222 de sâmbătă, 6.oct. 1928:
Adică, în toată splendoarea sa, care intră în rezonanță și se lipește de inima fiecărui român, așa:
O să ne prefacem că nu știm qui prodest, cui servește această doar aparentă manifestare a prostiei cuiva care ar fi admis culorile unui steag străin, ale unui stat interesat, primitiv și cultural invaziv, în urma unui joc al unor servicii străine care se subsumează unui sentiment copleșitor al precarității statale a aceluiași stat, deci să zicem că nu știm sau ne prefacem că nu știm/nu vedem, și ne întrebăm: dar ai noștri, ca brazii, ce au de zis, ce-au avut de zis?
Auu, domnul Iacobescu, domnul Gorovei, de la comisia regională de la Iași, domnul Petronel Zahariuc, universitar ieșean, dorohoian, prin naștere, să fi fost ei atinși de o filoxeră pe care nu o numim, însă care este aceea, de ce este așa?
Domnul Iacobescu, în special, care promovează, pe la întruniri duioase, lansări de carte pseudodacistă, realizate cu barda și cu hârzobul de către „juristconsulți” și „procurori” cu studii la Băneasa, dintre cei care pun virgula între subiect și predicat, ce comit alte năzdrăvănii, dintre care delictul de copy-paste excesiv este cel mai mic, nu a cârâit nici o iota, sub pretinsa sa autoritate morală, comisia locală menționată mai sus ne-a pus deasupra capului o stemă ukraineană, cu pseudomotive românești!
Putem bănui ca la mijloc sunt și vechi certuri regionale, vechi rivalități imbecile, care funcționează de la Lăpușneanu încoace, în care rolul istoric al Sucevei este fie supralicitat, fie contestat, de către ENERGUMENI de care nația noastră nu a dus lipsă niciodată…
Cine nu crede, să bage de seamă la disputele mai noi, cele privind aeroporturile din Suceava și Iași, că care-i mai important, că Cetatea de Scaun, că Mitroplia…
Da, uitați-vă bine în textul Decretului regal din 1928, la ce se zice acolo:
„…pe cel din mijloc se înalță o cruce patriarhală triplă… Simbolizează trecutul istoric al acestui județ, în care se află vechiul oraș de reședință al Domnilor Moldovei…”
…și comparați cu textul lapidar, adus din condei, din Anexa 7a, reprodusă mai sus, aproape hilar, în care se aduce în discuție „..o cruce” dar și cele trei piscuri care ar reprezenta „cadrul natural”.
Numai trei piscuri???
Ați putea să ne explicați, domnu’ profesor Iacobescu, într-o pauză de lansare de carte cu pișcoturi și rachiu din ăla, cu mult dublu W?
Numai cine nu vrea, nu recunoaște aici disputa și râca dintre Suceava și Iași, mai ales cu privire la oportunitatea unui simbol puternic al statutului istoric al Sucevei, acela de capitală din negura vremurilor până la apogeul statalității moldovenești, adică până la mutarea capitalei la Iași…
La fel… cum era să figureze CRUCEA PATRIARHALĂ pe stema județului, simbolizând prima mitropolie a Moldovei care s-a aflat la Suceava din vremea lui Alexandru cel Bun, acuma când Iașiul are Mitropolia dar nu o poate reprezenta pe stema sa…?
Pe acest fond, de râcă regională, de atitudine de non-combat și de politica, cum am spus, de sus scrofa in zea mays, transformarea stemei județului Suceava într-un surogat al vreunui oblast fără istorie, în culorile unui stat străin, nu a fost decât un pas, care a fost făcut, într-un domeniu, cel al heraldicii, în care există discuții și puternice contestații în toată țara.
Acestea se lipesc ca marca de scrisoare de absența unei legi clare privind protocolul de stat, foarte vizibile vicii care s-au observat inclusiv la sărbătorirea a 100 de ani de la realizarea Marii Uniri de la 1918, ca să se arate că există entități interesate să dovedească că România și românii nu au vocație statală, nu au istorie proprie, nu au habar de marile curente și tendințe culturale europene, că sunt doar niște ortodocși încăpățânați și primitivi, niște bizantini cu vocație de slugă.
În această operă de mistificare și blam, sunt cuprinși, ca peste tot, și elemente autohtone, ale unei coloane a V-a care a prosperat, ca viermele în rană, în ultimii 32 de ani de „libertate”.
Cu PROTAGONIȘTI care valorizează moștenirea istorica a Sucevei, Cetatea de Scaun, mănăstirile, gropnițele voievodale, cheagul românismului incipient și structural prin acte nesocotite, cum ar fi micționarea anuală a zidurilor cetății de către un SCELERAT și EMULII săi, defăimarea ierarhilor BOR, discreditarea rolului jucat de mânăstiri, discreditarea trecutului, banalizarea miturilor fondatoare, ale credințelor și ale structurilor de rezistență ale nației…
Poate că toate acestea vor avea un sfârșit, poate că binele va învinge până la urmă (…e și vorba unei Doamne de CJ), ca în poveștile noastre din copilărie…
Recursul la drâmba „pafletardului ” să fie, iar, binevenit, așa:
MÂRZA CĂTRE FLUTUR, LA PREDAREA ȘTAFETEI CURSEI DE 1.000.000 $ BLAT, PRECUM ȘI A LEPRELOR CAZONE AFLATE PE INVENTAR:
”Cumetre, ia-l, e hămesit de bani
Însă mușcă din dușmani!
N-are mamă, n-are tată,
Când e vorba de vreo plată!
Așa cum îl vezi, mârlan,
De pripas, refugiat merean,
Oleacă știe carte, chiar și când înjură
El este arendașul din cultură!
Și toți dujmanii ale căror date
Le vei afla din ordinul de zi pe unitate
Țărâna vor mușca cu a lor gură
El este câinele turbat din bătătură!
Numa’ să-i fie lanțul gros, precum obrazul,
Că uneori schimbă macazul
Și când îl vezi că se agită, că nu are,
Că e sărac, că-și arde cărțile-n parcare,
Să-i dai, cumetre, cel puțin o derogare!
Din zei de-am fi co-borâtori
Cu ascultare noi suntem datori
De vrei să-ți fie bine în continuare
Să-ți crească hacienda, gradul, cât mai mare
Ia-l, Ghiță, nu strâmba din nas,
C-așa e soarta vitei de pripas,
De când e lumea, nu e nimic nou,
Să fie călărită și de-un bou.”
Fiți cu ochii pe Noi, pentru că noi vi-i deschidem! ZDB Like AICI!
Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu!
”unii citesc și adorm,
alții citesc și se trezesc…”
Spargem tiparele presei sucevene! Râdem și, în același timp, descoperim infractori !
Pentru alte câteva informații despre impostura și activitatea Clanului infracțional Drăgușanul Click pe link-urile de mai jos:
ION DRĂGUȘANUL, INSTIGATOR LA AUTONOMIA ȘI SECESIUNEA BUCOVINEI
ȘOVĂIELNICII SUVERANI AI BUCOVINEI DE IERI ȘI DE AZI
ETNII BUCOVINENE” – O „ANTOLOGIE”, DE ION DRĂGUȘANUL
COTA ȘTIINȚIFICĂ A SCRIITORULUI MAFIOT ION (GĂZĂ) DRĂGUȘANUL
CINE E DRĂGUȘANUL, ION? 44 PROBE DE IMPOSTURĂ
Redacția ZDB: Mugur Ciumică
Rubrica Insultierte Bukowina